Da , este ultima carte citită de mine și-mi place … Eu sunt pretențioasă când vine vorba de cărți , ori nu-mi place că-i prea multă descriere ori că sunt prea multe evenimente și nu reușesc să țin pasul cu ele , sau uneori pur și simplu mă deconectez și tre să încep pagina de la început pentru că nu m-am concentrat destul . Știu , singura vinovată sunt eu , tre să încetez să mai fiu distrată …

Această carte este pe cât de simplă , pe atât de uimitoare . Vorbele pur și simplu curg , personajele sunt atât de adevărate , încât  le vezi în fața ochilor . Atunci când citești pătrunzi într-o lume , parcă cu totul alta , dar atât de             actuală!

Mi-e dor de acele timpuri … chiar dacă e absurd să spun mi-e dor , pentru că nu le-am trăit . În lumea acestor frunze de dor îmi văd bunicii , și încep să-i înțeleg . Naivitatea oamenilor de atunci te copleșește atât de frumos !

Felul în care autorul descrie lumea văzută de un copil , glumele care vin exact la timp , și mai ales felul de a trăi al oamenilor , erau optimiști , unica grijă a lor era : să nu mai fie război , dacă nu este război totul se rezolvă !

Asta e atitudinea care trebuie s-o avem cu toții  !

Pământul l-a înzestrat pe om cu înțelepciunea tihnei , iar cerul i-a dat harul bucuriilor . E cea mai sfântă sărbătoare a sufletului – bucuria – și nu are margini fericirea omului , precum margini n-are minunea unui cer albastru de vară , ce-și freamătă seninul vărsând potoape de lumină la legătura fiecărei semințe , iar harnicul nostru pământ , culegând această lumină , o răsădește în mireasma gingașă a florilor , în freamătul pădurilor adânci, în țepușele spicelor de grâu , adică în toate celea cărora le zicem noi viață .

Advertisements