Mâinile mamei

Te-am vazut cum ți-ascundeai mâinile, pe rând
în spatele acelei frumoase doamne.
Le-am văzut și pe-ale ei, albe și catifelate –
îngrijite și imaculate.
Dar mamă, să știi, nu-i o rușine
să ai mâini muncite ca ale tale,
căci dacă ar fi dus viața pe care ai dus-o tu,
tot astfel de mâini ar fi avut.

Căci ea n-a pus vreodata mâna pe lemne,
nici n-a lucrat pământul mănos al lui Dumnezeu.
Nici n-au simțit mâinile ei, gerul mușcător,
și nici gheața n-au spart ca să facă apă de băut pentru vite.
N-au peticit niciodată, probabil, niște pantaloni,
și nici n-au cârpit ciorapi.

N-au atins niciodată un copil,
și nici n-au dezmierdat o frunte înfierbântată.
N-a stat cu mâinile adunate cu blândețe,
toată noaptea la căpătâiul lui.

N-au frecat niciodată podeaua bucătăriei,
nici vase n-au spălat, în fiecare zi.
N-au purtat de mâna un copil
care s-a rătăcit.

N-au făcut daruri de Craciun,
cu dragoste în suflet.
Nici mere nu au curățat,
și nici n-au pus conserve.
N-au avut niciodata bășici
și nici bătături de arătat la lume,
ca să se plângă de tot ce-au facut pentru alții,
și să se laude cu bunătatea lor
pe care eu o știu.

Așa că, vezi tu, mamă –
mâinile tale sunt drăgăstoase.
Și pun prinsoare că Dumnezeu va ști de toate astea
când te va întâmpina acolo sus.

Tommi Jo Casteel