Asta simt eu acum . Am obosit … Nu am ridicat dealuri , nu am lucrat din greu . Și sunt obosită … Ăsta e cuvântul care mi se plimbă prin toate colțurile minții .

Vreau liniște , kilometri plini de tăcere . Vreau să fiu lăsată în pace . Nu mai am puterea să mai văd aceleași fețe în fiecare zi , chiar dacă iubesc mult aceste chipuri care îmi fac viața mai dulce .

Vreau să nu mai plâng atâta … Să nu-mi mai fie dor de nimeni și de nimic … Să nu-mi mai amintesc nimic , să nu știu pe nimeni . M-am săturat să mă ascund după deget , vreau să fiu liberă (moral) să fac ce vreau .Vreau să scap de gânduri.

Trebuie să mă învăț să trăiesc cu astăzi . Nu pot . Mereu mă gândesc la mâine . Și nu pot să șterg din minte cuvântul ieri .

Mi-e frică … Mi-e atât de frică să nu (mă) dezamăgesc …

Vreau să plec pe-un timp , nu mult , nu departe … Minunile stau chiar sub nas .

Advertisements