Tags

Acum toată lumea e în febra sărbătorilor de iarnă, dar eu sunt în febra studiului… mai intens ca niciodată.

Există o persoană în lumea asta, datorită căreia eu nu prea pot deosebi ziua de sărbătoare de una obișnuită.

Știu, poate pare ciudat, dar prezența ei pentru mine este cea mai mare sărbătoare.

Atâta timp cât este lângă mine, sunt o sărbătorită.

O să demonstrez asta mai jos.

Urmează un discurs-portret despre această persoană, rostit de mine la ora de retorică.

Nu mi-a luat mult timp să-l alcătuiesc, nu a fost nici simplu, nici complicat.

La primele cuvinte au început să-mi tremure mâinile și de frig și de emoții, pentru că abia în acel moment mi-am dat seama despre cine voi vorbi. Iată-l:

 

Ea este o optimistă incurabilă. Culoarea neagră o acoperă cu alb și dacă iese un sur murdar, ea  spune ce o nuanță deosebită a culorii roz. Dacă ar câștiga o excursie în iad, crede că ar sta la un grătar cu cei de acolo!

 Atunci când îmi este dor de această persoană, în închipuire îmi apar ochii ei care aduc un strop de primăvară prin blândețea și căldura emanată mereu de privirea ei.

Nu m-a pedepsit niciodată. Este de-ajuns o singură privire ca să înțeleg că ceea ce am făcut nu este bine și nu trebuie să repet greșeala.

 Zâmbetul ei senin și contagios este deseori consecința unei glume proprii. Îi place să-i facă pe ceilalți să râdă și adoră să aibă în preajmă potențiali spectatori la glumele ei. Este una din puținele persoane care reușește să-mi readucă zâmbetul atunci când eu îl pierd.

Ea nu le poate înțelege pe femeile care își ascund vârsta, dar îi este rușine să spună că are 40 de ani, deoarece ea zice că arată de 39.

 Din acțiunile ei, am înțeles că sensul vieții unui om este acela de a-și ajuta aproapele dezinteresat și fără a cere nimic în schimb.

Cu vreo 10 ani în urmă, la ușa ei a bătut o fată care i-a spus că a fugit de la niște țigani ce au jignit-o și nu avea unde să doarmă. Persoana despre care vă povestesc, nu a stat mult timp pe gânduri, a primit-o imediat în casa ei, i-a dat de mâncare și a lăsat-o să doarmă în aceeași cameră cu ea, fără a se gândi că fata ar fi putut s-o mintă sau să-i facă vreun rău.

De la dânsa am învățat că un om are dreptul să se uite în jos la altul, doar atunci când ar trebui să-l ajute să se ridice.

Nu știe și probabil că nici nu va învăța cum să-și iubească propria persoană. Ochii ei radiază de fericire și se simte împlinită cu-adevărat, atunci când vede că oamenii dragi sunt fericiți și sănătoși. Dacă ar putea, le-ar dărui ani din viață, pentru că e mult prea trist și mult prea greu să trăiești fără cei pe care-i iubești…

Ea nu vede sacrificiul din dragoste ca pe o jertfă, ci îl consideră un lucru elementar.
Deși a renunțat la studii pentru a avea grijă de familie, nu a reproșat nimănui, niciodată asta.

 Oricât de mult aș vrea să-i semăn, nu aș putea. Nu aș putea niciodată să am răbdarea de a căuta acul în carul cu fân, nu aș putea să-mi păstrez calmul în situații de criză, nu aș putea să mai cred în povești, așa cum o face ea. Poveștile o ajută să creadă în viitor, pentru că ele nu sunt decât… speranțe.

 Nu cred că va putea vreodată să fie prietena mea. O prietenă te ajută să treci peste momentele grele și te încurajează. Ea face mai mult decât atât, ea se îngrijorează pe ascuns pentru mine și mă ajută să trec peste obstacole.

 Nu o iubesc pentru că este mama mea, o iubesc pentru că are mai multă încredere în mine decât am eu, o iubesc pentru că ea mă iubește mai mult decât mine și atâta timp cât îi simt inima bătând, sunt fericită!

galbenele

 

 

Advertisements