Anume acest mesaj l-am înțeles eu dintr-o discuție avută în comun cu o duzină de persoane care probabil vor promova pseudo-toleranța în presa autohtonă.

Oi fi frânând eu tare, da eu nu-nțeleg cum vine asta: ”eu trebuie să știu dacă persoana are HIV sau nu, ca să știu să mă apăr.”

Aici am murit de-a dreptul! Cum dracu să te aperi de persoane HIV pozitive? Sunt animale? Sunt mutanți? Ce au?

Am înțeles ideea, dar din start inconștientul trădează gândurile adevărate, odată ce o trântești involuntar așa, atunci restul e prefăcătorie.

Cum vrei tu ca persoana în cauză să-ți destăinuie  boala pe care o are, dacă singur n-ai accepta ca copiii (să-mi fie iertată cacofonia!) tăi să se joace cu alții afectați de acest virus? De undeeee?

Eu încerc să-i înțeleg pe acești viitori sau actuali părinți. Este un risc, nu neg asta. Dar ce fel de toleranță este asta? Cum adică toleranță cu țârâita? Ori accepți până la capăt (ATENȚIE! toleranța nu înseamnă nici pe departe compătimire!) ori ești împotrivă!

Mi s-a părut de-a dreptul ridicol egoismul unor indivizi care nici n-au îndrăznit măcar să se gândească ce-ar face dacă ar fi pentru o secundă măcar în locul acelui copil care este arătat cu degetul, măcar și în gând.

Alți ”strategi” sociali au venit cu propunerea de izolare a copiilor: ”lasă-i să învețe deoparte!” Adică cum? OK! Presupunem că îi izolăm și, până când? Până vor fi majori? Și ce se va alege din asta? Poate formăm o țară aparte pentru ei, nu?

Cum adică ”trebuie să știu dacă un bărbat are HIV sau nu, ca să știu să nu sper la o căsătorie cu el”? Nu mă așteptam la o astfel de reacție de la cei care ar trebui să spargă stereotipurile astea… Cu o astfel de atitudine riști să te alegi într-un moment de neatenție, cu o răzbunare din partea victimei care va deveni călău și te va infecta și pe tine, pe bună dreptate în acest caz! Atunci la sigur te vei căsători cu acea persoană, pentru că de altfel care om sănătos ar mai vrea să fie cu tine?

E bine, e bine de tot dacă te măriți cu un certificat medical și nu cu o persoană care are și suflet…

Problema noastră cea mai mare este credința înflăcărată că vom trăi veșnic așa cum ne-am născut. Paradoxul este că noi nu-i acceptăm pe alții care s-ar putea să ne puie în pericol ”siguranța”, deși suntem conștienți că s-ar putea să nu traversăm strada până la capăt. Nimeni nu se gândește că viața e imprevizibilă și nu poți ști ce-aduce ceasul, darămite anul?!

Cine a spus că trebuie să-ți trăiești fiecare zi sau clipă ca pe ultima, a greșit! De unde să știi care și cum este ultima clipă dacă tu nu ai trăit-o încă? Dar probabil că persoanele care sunt discriminate din cauza lipsei de sănătate știu ce înseamnă să crezi că trăiești ultima clipă la nesfârșit! Și-atunci toată teoria dispare, ultima clipă infinită devine un coșmar într-o societate de rahat…

Advertisements