Tags

, ,

Am rămas aproape stupefiată să aflu cum gândesc unele femei din societatea noastră.

Discutam într-o zi cu o colegă despre carieră și am rămas cu ideea că dacă o femeie nu are familie, degeaba trăiește.

Meditând asupra celor auzite, am tras concluzia că fata în cauză e cam încuiată la minte.

Nu vreau s-o judec, dar ce folos că are 20 de ani dacă gândirea ei are un secol?

Și nu am nimic împotriva celor mai bogați în ani decât mine.

O altă domniță pe care o cunosc și-a amenințat iubitul că-l părăsește pentru că ea nu mai crede în dragostea de la distanță, dar de fapt nu ăsta a fost motivul.

Motivul invocat de dânsa a fost că ea vrea să se căsătorească la 21 de ani (acum are 19), este o familistă înrăită și nu are de gând să plece nicăieri.
Cum poți să plănuiești o anumită vârstă pentru căsătorie (mai ales prin șantaj)? Oare ăștia chiar nu-nțeleg că viața e imprevizibilă?

Am încercat să înțeleg de unde vine mentalitatea asta.

Mă gândesc că probabil se trage din copilărie atunci când fetițele nu reușesc să facă încă primul pas, iar mamele lor aproape le bagă pe gât cratițe de jucării, cărucioare și păpuși și poate se îngrozesc atunci când văd că fetițele lor ar întinde mâna spre altceva. Și evident, mânuța va fi ”îndreptată” înapoi la cărucior.

Din cauza acestui tip de spălare pe creier, femeile mature (la vârstă) atunci când întâlnesc un bărbat și îl plac, se gândesc instantaneu la o eventuală căsătorie și așteaptă cu disperare să fie cerute.

Și după ce îi dă niște aluzii (care seamănă a ghionturi) că vrea măritată și el se face că nu-nțelege, i-o spune direct și plângând (șantaj) că vrea inelul și el îi promite că da.

Ea se face că așteaptă (evident disperată) cererea în căsătorie, pentru ca ulterior să pună fotografii pe facebook despre cum a cerut-o.

Acest scenariu mi se pare extrem de… jalnic.
Toate aceste domnițe nu se gândesc că există și viață după nuntă. Căsătoria nu înseamnă paradisul etern!

Nu vreau să fiu înțeleasă greșit! Nu sunt total împotriva căsătoriei. Dar nu înțeleg ”standardele” astea preluate. Ba din contra, familia mi se pare unul dintre cele mai frumoase lucruri din lumea asta: te unești cu cineva pentru a dăinui veșnic prin copii.
Dar nu putem impune cuiva asta ca pe ceva primordial judecând că a trăit degeaba, doar pentru că gândește altfel.

Poți să-ți asiguri veșnicia și fericirea și prin altceva.
Adevărata fericire a omului constă în muncă. Da! Nu în lenevie, vacanță și sărbători fără număr, ci în a munci spre a-ți îndeplini visul. Asta e!
Psihologul Mihaly Csikszentmihalyi spune că un om fericit este un om care face ceea ce-i place. Un om care se implică în munca sa atât de mult, încât uită noțiunea timpului.
Vă imaginați că asta înseamnă îndepărtarea bătrâneții pentru totdeauna?
Prin muncă îți asiguri și veșnicia. Pentru că nu este important cum găsești lumea când vii, ci cum o lași când pleci…

Ea a organizat o școală pentru copiii din străzile Calcuttei. În 1955, a pus baza Casei Copiilor, încercând să adune de pe străzi copiii bolnavi, orfani, cei cu handicapuri severe abandonaţi de părinţi.

A încercat să schimbe modul în care bolnavii de lepră erau priviţi de către semenii sănătoşi. A îngrijit cu mâna sa leproşi pentru a arăta că boala nu este contagioasă şi a încercat să-i educe pe cei care aveau cazuri în familie, deoarece, dacă boala era diagnosticată de timpuriu, se putea trata. Oamenii simpli au considerat că face miracole, că atinge leproşii şi aceştia se vindecă, dar nu acesta era miracolul făcut de ea, ci miracolul împotriva ignoranţei, a superstiţiei şi a relei-voinţe. A atras atenţia asupra acestor nefericiţi ce puteau fi îngrijiţi şi mai ales asupra modului inuman în care aceşti suferinzi au fost trataţi de către societate, timp de sute de ani.
În 1979 a primit Premiul Nobel pentru Pace, dar modestă din fire, nu a înțeles sensul acestui premiu.

Ea a schimbat istoria binelui din secolul XX și nu a fost nici căsătorită și nici copii nu a avut. Ea e Maica Tereza și nu a trăit degeaba…

Maica Tereza

Advertisements