Tragedia de Picaso

Tragedia de Picaso

M-am îngrozit, m-am îngrozit să aflu că pe una dintre străzile pe care merg des s-a întâmplat o tragedie teribilă rezultată cu 8 tineri morți…

Dar m-am îngrozit și mai tare să văd comentariile unor deștepți, omniscienții de pe rețelele de socializare care o fac pe dumnezeii.

Cineva zicea că în cazul lor moartea a fost un premiu. Mă dezgustă faptul că persoana asta mi-a fost colegă de facultate. Mi-e silă că o cunosc!

Altcineva spunea că de ce se spune la televizor că unii din ei au fost ascultători, dacă nu erau noaptea acasă, da umblau pe drumuri beți?

Eu am o întrebare pentru dăștepții ăștia: ”Da tu ai fost acolo? Da tu ai văzut cu ochii tăi ceea ce s-a întâmplat?”

Mă gândeam eu… dacă erai prezent măcar și ca martor acolo, la sigur nu era să mai găsești cuvinte acum!

Eu nu le iau apărarea acum, eu sunt de acord că noi răspundem în totalitate de acțiunile noastre, că trebuie să fim raționali în absolut tot ceea ce facem. Dar oare e rațional? E rațional să zvârli în stânga și în dreapta cu vorbe inutile și fără noimă, dacă oricum oamenii ceia nu se mai întorc înapoi?

Oare ești tu în măsură să vorbești despre moartea cuiva dacă tu ești încă viu?

Pe mine mă doare, mă doare cumplit să aud, să văd toate mesajele astea de deștepți fără diplome… Eu știu ce înseamnă să iubești un om cu toată suflarea, spiritul și existența ta. Știu ce înseamnă să vorbești cu acel om și peste câteva ore să afli că s-a pierdut pe drum, că a mai rămas doar încălțămintea și sângele pe margini…

Știu cât de apăsătoare și dureroase sunt cicatricile pe suflet lăsate de o pierdere irecuperabilă, rănile provocate de proști care nu au minte și se cred în măsură să judece aspru fără nici un rezultat concret.

Și dacă o să spui tu că ei și-au meritat soarta, ce? Ce o să rezolvi cu asta? Da tu te-ai gândit ce e în capul, mintea și sufletul celor care au iubit și-au cunoscut aceste persoane? Imaginează-ți pentru o secundă măcar că în locul celor opt ar fi putut fi oricine: mama, sora, fratele, prietenul, tatăl tău!

Oare ți-ar fi plăcut să auzi toate mizeriile pe care le arunci tu, despre ei?

Înainte de a deschide gura gândește-te că oamenii dragi lor încă trăiesc. Știi ce simt ei acum? O ură adâncă transformată în lacrimi față de tot ce se mișcă pe acest pământ. Ei se gândesc că de azi nu mai au pentru ce și pentru cine să trăiască. Gândesc că sensul vieții lor e pierdut…

Cam ce crezi că va face un părinte care nu mai are motive să trăiască, dacă va citi părerile tale subiective despre ce-a făcut copilul lor?

Advertisements