Tags

Azi e la modă să spui: ”Moldova, te iubesc”. Și bine-ar fi dacă toți iubăreții ăștia ar deveni hipoacuzici, dacă ceea ce spun nu vine din inimă. Să tacă măcar.

Relația mea de dragoste cu țara asta și-a început sfârșitul acum 3 ani. Atunci am pierdut o parte din sufletul meu și împreună cu el un om drag mie. Un om care mă făcea să iubesc viața și țara asta cu toată ființa mea.

Cu 3 ani în urmă, în luna august, mătușa mea nu a mai apucat să traverseze strada, pentru că un mare iubitor de țară mergea cu peste 200 de km/h.

Și criminalul ăsta e bine-mersi încă în libertate. I-a cumpărat pe toți absolut: avocații din ambele părți, polițiștii și evident, judecătorul.

De atunci sufletul meu e cu dizabilitate și o să rămână pe veci așa…

***

O țară în care justiția e o fantomă, nu poate fi numită țară.

O țară în care bătrânii mor de foame pentru a plăti serviciile comunale, nu poate fi numită țară.

O țară în care majoritatea cetățenilor  le este e în fund de cum se numește și cum se vorbește limba lor, dar le e mai important ce pun pe limbă, aia nu e țară.

O țară care este o bucată din altă țară, nu poate fi numită țară.

O țară în care oamenii vin la serviciu doar pentru ca să adăuge ore de șăzut la salariu, nu poate fi numită țară!

O țară în care sărbătoare înseamnă doar îndopare cu frigărui și alcool la iarbă verde acompaniată de muzică de spart timpane, fără a strânge gunoiul din urmă, nu poate fi numită țară.

O țară în care cineva în transportul public spune unui părinte de copil cu dizabilități: ”Ține-ți copchilu bolnav acasă dacă-i sălbatic” și restul toți tac de parcă n-ar fi auzit nimic, nu este țară.

O țară în care aproape fiecare încearcă să trăiască pe spinarea celuilat, băgându-se în buzunar, nu este țară!

O țară în care ipocrizia,invidia și bârfa sunt sporturi naționale, nu poate fi numită țară.

O țară în care oamenii pleacă peste mări și țări și se fac acolo blogări dăștepți aruncând cu zoi în patria lor, nu poate fi numită țară.

O țară în care banul trecător e mai important decât valoarea veșnică, nu poate fi numită țară.

O țară în care lauda de sine miroase a levănțică parfumată, nu e țară.

O țară în care fratele meu și alte persoane ca el, nu au niciun viitor și nu trebuiesc absolut nimănui (pentru că tot marii iubitori de țară îi consideră un gunoi al societății), doar pentru că s-au născut altfel, nu poate fi numită țară.

O țară în care trebuie să plătești pentru că un idiot agramat de la resurse informaționale a greșit o literă din numele tău, nu poate fi numită țară.

O țară în care trebuie să stai în rânduri interminabile ca să plătești contracte și comunale, nu poate fi numită țară.

O țară în care e normal să fii operat medical cu instrumente pentru construcții, nu poate fi numită țară.

O țară în care empatia nu e nici în cap, nici pe hârtie, nu poate fi numită țară.

O țară în care trebuie să plătești mită uriașă ca să te angajezi la lucru, chiar nu e țară.

O țară în care e imposibil să o iei de la zero dacă n-ai plecat să speli WC-uri în altă țară pentru ca să revii aici și să-ți găsești un rost, nu poate fi numită țară.

Și chiar dacă tot insistă marii iubitori, că țara asta care nu e țară, e una măreață, las să fie, dar țara asta nu poate fi iubită. Pentru că atunci când spui că pentru tine doar mama, sora, soțul și prietena e țara ta, te înșeli amarnic. Nici un fel de dragoste nu poate exista pe jumătăți.

Să-ți iubești țara înseamnă să-l iubești și pe cel care te ajută și pe cel care scuipă-n tine. De ce zic asta? Pentru că tu nu stai toată ziua cu mama și tata, tu trebuie să înfrunți realitatea de aici. Și realitatea națională nu este formată doar din îngerași fără aripi.

Cu toate astea spuse, eu cer iertare de la țara mea, pentru că trebuie s-o iubesc, dar nu pot. Dragostea mea pentru țară e ca un lanț de luminițe care se sting câte una în fiecare zi.

Și înainte de-a-mi sări în cap cu comentarii care mai de care mai acide, de felul: ”dacă nu-ți place aici, nu te ține nimeni, pleacă!”, înseamnă că tu nu ai pierdut pe nimeni aici așa cum am pierdut eu, înseamnă că tu n-ai fost umilit aici așa cum încerci să faci acum…

Înainte de a zvârli cu zoi verbale în mine, oprește-te, taci și bucură-te în naivitatea ta infinită, că nu ești în locul meu și al celor care gândesc ca mine!

Advertisements