Refuz să cred în fotografii ridicole. Refuz să cred în mimicrie.

Observ că tot mai mult ne place să mimăm viața, în loc s-o trăim așa cum este. Adorăm să defilăm cu obiectele pe care le avem și tânjim cu mult jind spre iarba din grădina vecinului.

Asta ne-a făcut să devenim foarte superficiali în ceea ce facem. Subestimăm calitatea și dăm prioritate cantității. Cum a fi, dar las’ să fie!

Rețelele de socializare sunt pline de fotografii în care lumea încearcă cu disperare să arate cât de bine trăiește. Începând cu postarea fotografiilor cu mâncare și terminând cu localurile vizitate.

O categorie aparte sunt fetele care se fotografiază în grup. Corpurile sunt alături, dar mintea- separatistă până la refuz. Dacă te uiți atent la ele, numai grup nu vezi: una cu mâna în șold, alta cu un picior crăcănat, cealaltă cu capul spânzurat pe spinare și alta care mimiează cu buzele partea posterioară a maimuței. Și evident, toate zâmbesc forțat. Cândva demult, de la începuturile omenirii, indivizii își arătau colții și astfel indicau gradul lor de pericol și respectiv, putere. Acuma domnișoarele astea cam asta fac. Vor să demonstreze și ele cât de fericite sunt, dar greșesc: starea de fericire nu se domnstrează, dar se simte.

Când ți se pare că lumea e a ta, la cât de fericit ești, nu ai timp să te gândești să pui pe facebook bucuria ta, pentru că ești ocupat(ă) s-o savurezi.
Goana după distribuirea instantanee a momentului tău, denotă faptul că ești foarte plictisit și singur. Plictiseala și singurătatea nasc obsesia pentru postarea continuă a fotografiilor pe rețelele de socializare.

Refuz să cred în fotografii ridicole. Refuz să cred în mimicrie.

Advertisements