Eu nu am copii încă. Și știu că nu sunt în poziția de a da sfaturi atunci când e vorba de educație, dar totuși. Știu cum e să fii copilul unei mame și de asta am ales să spun ce gândesc acum.

Eu am avut un mare noroc de mama în viața asta. Știu că oricine are. Mama e un mare noroc. Nu ți-o alegi. Ți-o dăruiește divinitatea.

Când eram mai mică îmi era indiferent, pentru că nu știam. Acum știu. Știu că e o mare prostie să investești în concursuri de ”frumusețe” de tipul ”miss” și ”cea mai cea”. Dacă îți duci fetița la astfel de concursuri, accepți din start ideea că frumusețea ei dăruită de îngeri, poate fi comparată cu altele. Și culmea e că tot oamenii, care nu au avut nici o treabă cu asta, hotărăsc la sfârșit ( fără tine) care e ”cea mai cea”. Cum poate încăpea o frumusețe divină în niște parametri inventați de niște tanti?

O dichisești peste măsură și o admiri defilând în fața tuturor, fiind sigură că a ta e ”cea mai cea”. La sfârșitul concursului rămâi dezamăgită că odorul tău nu a luat nici un loc. Și cum te uiți după asta în ochii ei? Ce-i spui? Că nu s-a străduit îndeajuns? Pentru ce?

Investești timpul tău, banii tăi și copilăria puiului tău în concursul ăsta, uitând că fiecare pas pe care-l faci în aceste momente, o să-l marcheze pe viață, vrei sau nu. Și s-ar părea că e doar un concurs nevinovat. Ei uite, că nu e. Dacă te apuci să studiezi din curiozitate puțină psihologie, o să realizezi că fiecare pas din copilăria unui om este decisiv pentru maturitate.

Indiferent de ”premiu”, copilul tău rămâne cu ideea că în viață contează să te strădui să fii cea mai frumoasă. Ăsta e scopul suprem. Restul nu contează.

Și e atât de greșit să-ți încurajezi copilul să devină o păpușă. O păpușă înseamnă și o marionetă. De ce să nu depui tot felul de eforturi pentru ca să-ți înveți copilul să gândească și să înțeleagă tot ce se petrece în jurul său? Știu de ce. Pentru că mai întâi trebuie să gândești TU.

Advertisements