Tags

, , ,

Mă apasă timpul care trece, deși n-ar trebui. Acumul acesta e acum și atât. Nu știu când voi înțelege asta îndeajuns de mult încât să-l aplic. Am rămas cu impresii de la ”Age of Adaline”. Niște impresii. Nu e de Oscar. Nu pentru mine.

Ne rod clipele. O simțim cel mai bine urmărind filmul. Motivul Carpe Diem. Excelent pentru publicitate, cărți, seminare, și tot așa. O temă care va exista până la ultimul om. Și mă tot gândesc că începi să guști cu adevărat din acest carpe diem exact atunci când uiți de el și n-ai treabă cu secunde, minute, ore… Paradoxul paradoxului. Tot vorbind despre trecerea clipelor și trăirea lor le scăpăm ca nisipul printre degete. Hm.

”Age of Adelaine”. O tentativă de a ne băga mințile în cap. Cred că am spus-o prea dur. La cât de simplu făcut e. Ca o gumă de mestecat. Mesteci, mesteci, mesteci. Și trece, trece, trece tot.

Cum ar fi dacă toți ar muri și numai tu ai rămâne? Macabru, trist poate puțin spus. Și oricum avem dorința de eternitate dincolo de sânge și gene. Poate e îndoiala spiritului? Spiritul din noi sculptat cu prea multă carne. Se teme de dincolo. Tremură.

Continuăm să sperăm, dar am uitat să credem. Poate asta o fi soluția? Alta nu o văd. Dar cum? Prin religie… Îți propune o cale, dar e imposibilă dacă nu o înțelegi. Știință? Hm. Ne tot ciocnim de știință în ultima sută de ani. Dispunem de tehnologii pe care alții nici n-au îndrăznit să le viseze, dar avem sufletele ca niște frunze roase de omizi.

Mă tot gândesc la Carpe Diemul acesta. Îl văd peste tot. Dar nu-l simt. Asta e problema. Trăiește clipa naibii odată! Ce nu înțelegi? Dar cum? Cum să nu știi cum? Nu-l vezi? Se vinde la fiecare colț! Ceea ce se vinde îndeamnă la pofte. Exact. Poftește clipa! Mănâncă, bea, dansează, karaokește-o, fă ce vrei, dar dă-ne banii!